Investiții publice în stațiunea Pasul Vâlcan. Pasul Vâlcan este șantier în lucru. În munte se lucrează la amenajarea unor noi atracții turistice. Edilii vor astfel să crească numărul turiștilor care vor urca în micuța stațiune montană.

Potrivit unui consilier local de la Vulcan se lucrează la o pârtie de snow tubing, dar și la amenajarea unei pârtii.

“Pârtia de snow tubing este gata, tunurile de zăpadă sunt pe poziție iar al 2-lea teleschi este pe punctul de a fi pornit. Pârtia nouă este gata și ea, iar ratrakul așteaptă doar să cadă prima zăpadă. De asemenea o altă noutate este faptul că începând cu anul acesta veți putea închiria și snowmobile în Pas și se vor putea face trasee cu ele pe Transvâlcan”, spune Florin Govor, consilier local la Vulcan.

În paralel, autorităţile locale din Vulcan vor să declare Pasul Vâlcan staţiune de interes naţional. Deocamdată, zona nu are niciun statut. Potrivit legii pentru aprobarea normelor și criteriilor de atestare a stațiunilor turistice, pentru staţiunile de interes local este nevoie de minimum 100 de locuri în structuri de primire turistice clasificate, din care minimum 30% clasificate la categoriile 3-5 stele/flori, cu excepția campingurilor.

În Pasul Vâlcan există o telegondolă care a fost inaugurată în anul 2011. Instalația de transport pe cablu a costat circa 33 de milioane de lei și realizarea ei a făcut parte dintr-un proiect ambițios, care a fost tras pe linie moartă. Pasul Vâlcan ar fi trebuit unit cu Straja prin instalații de transport pe cablu și pârtii, însă banii de la Ministerul Turismului și Dezvoltării nu au mai venit pentru acest proiect.

Monika BACIU

 

 

Articolul precedentTaxe majorate la Petroșani
Articolul următorVIDEO: Iarna își intră în drepturi în Valea Jiului