OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Centrala hidroelectrică Bretea a parcurs cu succes etapele de punere în funcţiune, autorizare și licenţiere. CHE Bretea, realizată în zona Hațeg, pe râul Strei, sectorul Subcetate a obținut licențierea și a intrat în producție din această vară.

Investiţia în valoare de peste 197 milioane lei, făcută din surse proprii ale companiei Hidroelectrica, aduce în sistemul energetic naţional un plus de aproximativ 33 GWh/an. Electricitatea este produsă de două turbine Kaplan, având o putere instalată de 6, 282 MW fiecare.

“Obiectivul strategic asumat și prin programul de guvernare, de a securiza producția de energie pe termen lung, astfel încât să reînnoim capacităţile de producţie şi să adaugăm altele noi acolo unde este posibil, a fost atins și prin această investiție nouă, centrala hidroelectrică Bretea. Compania Hidroelectrica va continua investițiile în această zonă, prin procesul de deschidere a documentației inițiale a licitației pentru retehnologizarea de importanță majoră de la Vidraru. CHE Bretea este un demers 100% românesc: proiectantul general este ISPH Bucureşti, lucrările la centrala hidroelectrică au fost realizate de Hidroconstrucţia SA Bucureşti prin Sucursala Râul Mare Haţeg, iar montajul echipamentelor furnizate UCM Reşiţa a fost asigurat de Energomontaj SA Bucureşti”, arată Ministerul Energiei.

Obiectivul de investiţii AHE Strei, din care face parte CHE Bretea, a fost gândit pentru valorificarea potenţialului hidroenergetic al cursului inferior al râului Strei, prin realizarea de hidrocentrale cu o putere instalată totală de 84.25 MW şi o producţie de energie electrică, de 164.52 Mwh. Amenajarea hidroenergetică a râului Strei constă în realizarea a trei baraje şi şapte hidrocentrale care asigură regularizarea debitului râului Strei pe o lungime de 32,5 km.

 

Articolul precedentIntervenție Salvamont în Retezat. Turiști panicați la coborârea de pe munte
Articolul următorTrei elevi de nota 10 la Bacalaureat și Evaluarea Națională, premiați de CL Hunedoara