Investiție de 25 de milioane de lei din bani europeni pentru modernizarea rețelei de apă și canal din Petroșani. Contractul privind ”Modernizarea rețelelor de apă și canalizare din Valea Jiului”  a fost semnat, la Petroșani. Este vorba despre contractul de lucrări care vizează ”Reabilitarea captării de apă Izvoru, a stației de tratare a apei Zănoaga și a aducțiunii Polatiște”.

”În decurs de 30 de ani, Stația Zănoaga nu a suferit niciun fel de reabilitare, lucru care ne-a făcut să privim cu mai mare atenție asupra ei, aceasta fiind o stație de importanță strategică până la urmă pentru tot sistemul de alimentare cu apă, întrucât din stația Zănoaga furnizăm apă atât pe partea de Est, cât și pe partea de Vest a Văii Jiului. De aceea, reabilitarea Stației Zănoaga înseamnă modificarea întregului flux tehnologic. Stația Zănoaga va folosi ultimele tehnologii de tratare. Practic, întreaga stație va suferi modificări, iar provocarea pe care o vor avea în față constructorii este aceea că lucrările vor fi executate cu stația în stare de funcționare”, a explicat Cristian Ionică, managerul general al SC ApaServ Valea Jiului.

Execuția proiectelor de modernizare a rețelelor de apă și canalizare din Petroșani, precum și a stației de tratare de la Zănoaga vor începe chiar din aceste zile și vor dura 21 de luni, respectiv 36 de luni.

Articolul precedentConcurs de național de pian organizat la Petroșani
Articolul următorAnunț important despre lotul 3 al autostrăzii A1 Lugoj -Deva. Ce spune CNAIR în legătură cu acest tronson?