Valoarea totală a amenzilor date de polițiștii locali din Deva, în luna septembrie a acestui an, s-a ridicat la suma de 57.700 de lei, conform raportului de activitate al instituției dat publicității.

Pe parcursul lunii trecute, polițiștii locali din Deva au aplicat 519 sancțiuni pe domeniile de competență ale acestei instituții. Un număr de 186 sancțiuni (106 avertismente și 80 de amenzi), în cuantum de 17.560 de lei, au fost „împărțite” de polițiștii locali de la Serviciul de Ordine și Liniște Publică, Paza Bunurilor.

Alte 291 de sancțiuni (198 avertismente și 93 de amenzi), în valoare de 27.490 lei, au fost aplicate, pe parcursul lunii trecute, de polițiștii de la circulație, care au dirijat şi traficul în zona școlilor din oraș pentru ca elevii să se simtă în siguranță.

Angajații Serviciului Disciplina în Construcții, Protecția Mediului și Activitate Comercială au efectuat controale în teren a construcțiilor noi şi au verificat: autorizații de construire, de reparații carosabil și pietonal, amplasarea panourilor publicitare, lucrări de construcții executate în apartamente, transportul și depozitarea deșeurilor, zonele verzi din intravilanul municipiului Deva, albiile râului Mureș, curățenia stradală. Ei au efectuat şi pânde în locurile unde au avut informații că se depozitează ilegal deșeuri. Serviciul Disciplina în Construcții, Protecția Mediului și Activitate Comercială a aplicat, în septembrie, 42 de sancțiuni (11 avertismente și 31 de amenzi). Valoarea amenzilor aplicate a fost de 12.650 lei.

La Serviciul Monitorizare Video și Trafic, sesizările înregistrate au fost pe linie de ordine și liniște publică, circulație rutieră, disciplină în construcții şi protecția mediului. Astfel, dintre cele 240 de sesizări (50 din partea operatorului din centrul de supraveghere video și trafic și 190 de sesizări telefonice preluate), şapte au fost prin apelul unic de urgență 112. Oamenii legii au verificat, luna trecută, în baza națională de date un număr de 210 persoane și autovehicule.

Tot în septembrie, poliţiştii locali din Deva au reţinut şi trei minori care au spart o vitrină frigorifică a unui magazin din zona Cetăţii şi au plecat de acolo cu dulciuri şi răcoritoare. Tinerii nu au reuşit să ajungă prea departe şi să se bucure de bunurile furate, pentru că oamenii legii au fost pe urmele lor. Minorii au fost predaţi organelor de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Deva, aşa cum prevede procedura legală.