Judeţul Hunedoara nu stă prea bine în ceea ce priveşte promovabilitatea examenului pentru obţinerea permisului de conducere. Doar aproximativ 40 la sută dintre candidaţi reuşesc, în urma testărilor, să ia „carnetul”.

Procentul de promovabilitate a examenului auto, la nivelul judeţului, este de aproximativ 40 la sută, conform datelor oferite de către reprezentanţii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Hunedoara, cu prilejul inaugurării noului sediu, situat la etajul al doilea al Complexului Comercial „Ulpia”, din centrul Devei.

La susţinerea probei teoretice -sala, candidaţii hunedoreni se descurcă un pic mai bine, astfel că, potrivit aceloraşi cifre, în jur de 65 la sută dintre aceştia trec cu bine testarea. Problemele apar la „traseu”, unde mulţi dintre candidaţi nu reuşesc să promoveze, fiind nevoiţi să repete examenul.

În ceea ce priveşte timpul de aşteptare între cele două probe -sală şi traseu, în judeţul Hunedoara, candidaţii au de aşteptat între 45 şi 60 de zile ca să fie examinaţi.