Costume tradiționale din Europa și Asia, expuse în Cetatea Devei

Piese vestimentare din culturile popoarelor europene şi asiatice vor fi expuse în Cetatea Deva. Astfel, turiștii și localnicii care vor ajunge sâmbătă, 24 august, în incinta monumentului istoric vor putea admira costumele tradiționale.

Acestea vor fi expuse în Galeria Citadela (în zona Poarta 2) din incinta fortăreței medievale, sâmbătă, 24 august, între orele 11:00 și 16:00.
Expoziţia este organizată de Muzeul Textilelor de la Băiţa, primul de acest gen din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva şi Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva.

Devenii şi turiştii care doresc să admire aceste obiecte tradiţionale de artă care fac parte din viaţa culturală românească dar şi a altor popoare sunt aşteptaţi să se alăture organizatorilor, în Cetatea Deva, intrarea la expoziţie fiind liberă.

Povestea Muzeului Textilelor din Băița

Muzeul Textilelor de la Băiţa s-a născut din pasiunea pentru arta ţesăturilor şi a tradiţiilor culturale a hunedorencei Florica Zaharia. Ea a condus Departamentul de Conservare a Textilelor din cadrul Muzeului Metropolitan de Artă din New York. La deschiderea oficială a Muzeului Textilelor a fost prezent şi Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klem, precum şi Ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell.


Colecția expusă la Muzeul Textilelor de la Băiţa cuprinde aproape 12.000 de piese și instrumentar textil din România, estul și centrul Europei, vestul Europei, Orientul Apropiat, India, Asia Centrală, Japonia, China, sud-estul Asiei, Africa, Oceania și America.