Eveniment organizat în premieră la Deva, ce va avea loc în incinta ștrandului din oraș. Locuitorii sunt invitați să asiste la o competiție de lupte pe nisip. Evenimentul, intitulat „Cupa Cetății”, se va desfășura sâmbătă, 13 iulie, între orele 11:00 și 15:00.

În competiţie vor intra mai multe cluburi de gen: CSS Hunedoara, CSS Petroşani, CS Inter Petrila, CSS Jimbolia, CSS Reghin, CSS Cluj, CSS Timişoara, CSS Reşiţa, CS Buziaş şi nu în ultimul rând, gazdele – sportivi din cadrul Liceului cu Program Sportiv ,,Cetate”Deva. Sportivii de la Deva sunt antrenaţi de profesorii: Liviu Suraj Moravan, Gheorghe Văcăraşu, Ioan Ailincăi şi Matei Partenie.

Luptătorii, fete şi băieţi, medaliaţi la competiţii naţionale se vor întrece pentru un loc pe podium. Concursul se adresează categoriilor de vârstă juniori III şi juniori IV, masculin şi feminin. Sportivii clasaţi pe primele trei locuri vor fi premiaţi. De asemenea, în funcţie de numărul de sportivi medaliaţi de la fiecare club, se va face şi un clasament final pe echipe. Premiile vor consta în diplome, medalii şi tricouri.

„Cupa Cetăţii” la Lupte pe nisip este organizată de Liceul cu Program Sportiv ,,Cetate” Deva, în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva, Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva, cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Hunedoara.

Iubitorii acestui gen de sport sunt aşteptaţi la competiţie pentru a-i încuraja pe concurenţi.