Bazinul didactic din municipiul Petroșani își închide porțile. Este vorba de o închidere temporară, care are loc în fiecare an în luna august, atunci când la bazin sunt executate lucrările de igienizare. Vara este sezonul concediilor.

Astfel, profitând de faptul că mulți dintre petroșăneni pleacă în concedii, bazinul didactic din Petroani intră în proces de igienizare. Astfel, pe tot parcursul lunii august, bazinul didactic va fi închis.

“În luna august bazinul este închis pentru igienizare și pentru tot ceea ce înseamnă reparații capitale dacă este cazul, fie la instalații, fie la clădire”, a declarat Tiberiu IAcob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

În schimb, în ceea ce privește cheltuielile, acestea sunt mai mari decât veniturile.

”Încă nu suntem pe ero în ceea ce privește cheltuielile, mai avem încă mai multe cheltuieli decât încasări dar suntem în limite rezonabile”, a mai precizat edilul.

Bazinul didactic din Petroşani a fost inaugurat în anul 2014.