Angajaţii Direcţiei Publice Locale de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă din Deva vor lucra după un program special, în perioada 15-17 iunie, au informat reprezentanţii municipalităţii.

În acest interval, Compartimentul Stare Civilă va desfășura doar activități de înregistrare a actelor de deces și de oficiere a căsătoriilor programate. Astfel, sâmbătă, 15 iunie, între orele 10:00-13:00 – se vor înregistra actele de deces, iar în intervalul orar 11:00-17:30 – se vor oficia căsătoriile programate. Duminică, 16 iunie, va fi închis, iar luni, 17 iunie, între orele 10:00-13:00 se va efectua înregistrarea actelor de deces.

De precizat că, Serviciul Evidența Persoanelor Deva nu va avea program cu publicul în perioada 15-17 iunie 2019.

De marți, 18 iunie 2019, Direcția Publică Locală de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva își va relua programul obișnuit de lucru cu publicul, începând cu ora 08:30.