Planul Urbanistic General al municipiul Lupeni va fi actualizat. 336.134 de lei costă documentația care este importantă și absolut necesară pentru orice administrație publică locală. Este a doua încercare de acest gen făcută de autoritățile locale din municipiul Lupeni.

“Transformările petrecute în structura economic, socială și urbană a municipiului Lupeni în perioada parcursă de la elaborarea actualului Plan Urbanistic General au ca effect schimbarea premiselor ce stau la baza planificării urbanistice și nu mai susțin valabilitatea acestui plan. Dezideratul unei dezvoltări durabile, capabil să satisfacă nu numai noile exigențe de natură economică, social sau ecologică, ci și pe acelea ale unei culture urbane, conduce la reelaborarea Planului Urbanistic General”, arată documentul.

Între timp, planul urbanistic general a fost prelungit de către Consiliul Local al municipiului Lupeni până în anul 2023.

Potrivit autorităților locale, municipiul Lupeni are “un profil economic neechilibrat, fără un profil definitoriu”. Noul plan urbanistic general va avea o valabilitate de 10 ani. Firmele de profil pot depune ofertele până în data de 15 iulie.