Clădirea fostei Case de Cultură, actualul Centru Cultural „Drăgan Muntean”, din centrul Devei, va fi modernizată, la standarde europene, potrivit reprezentanţilor municipalităţii.

Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a anunţat că, astăzi, a fost depusă, la Compania Națională de Investiții (CNI), documentația de avizare a lucrărilor de intervenție, expertiza tehnică și auditul energetic pentru reabilitarea și modernizarea Centrului Cultural ”Drăgan Muntean” din Deva, în vederea finanțării acestei investiții. Lucrările constau în reabilitarea exterioară a clădirii, din punct de vedere arhitectural, modernizarea rețelelor electrice, sanitare și de termoficare, echiparea cu aparatură ultra-modernă a Centrului Cultural, schimbarea integrală a mobilierului din sălile Centrului Cultural, realizarea unui sistem performant de prevenire și stingere a incendiilor.

Valoarea estimată a investiției este de 22 milioane de lei, TVA inclus, și va fi suportată de CNI.