Polițiștii au reținut un tânăr bănuit de comiterea mai multor furturi pe raza municipiului Hunedoara. Suspectul are 29 de ani, iar oamenii legii spun că acesta ar fi dat mai multe „lovituri”.

La mijlocul lunii mai, tânărul ar fi intrat într-o locuință, prin spargerea unui ochi de geam de la ușa de acces, de unde a plecat cu un telefon mobil. În aceeași zi, ar mai furat un alt telefon mobil de la un adolescent de 13 ani, care juca fotbal pe un teren de sport. „O altă faptă de natură penală reţinută în sarcina hunedoreanului a fost reclamată poliţiştilor la data de 5 iunie 2019, când la sediul Poliției Municipiului Hunedoara s-a prezentat un bărbat care a sesizat faptul că, pe 4 iunie 2019, în intervalul orar 18:00 – 22:00, persoane necunoscute au pătruns în autoturismul pe care îl parcase pe o stradă din municipiul Hunedoara (profitând de faptul că autoturismul are sistemul de blocare al ușilor defect) şi i-au sustras un radio CD şi mai multe componente de tractare auto”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

Polițiștii hunedoreni au descins, în cursul zilei de ieri, la două adrese, recuperând o parte dintre bunurile sustrase. În urma perchezițiilor, tânărul a fost reținut, în prima fază, pentru 24 de ore. Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Hunedoara și urmează să fie prezentat magistraţilor, în vederea luării măsurilor legale.

Oamenii legii spun că se continuă cercetările pentru stabilirea întregii activității infracționale a tânărului.