Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, dezmite zvonurile potrivit cărora ar urma să divorțeze sau să plece în Canada sau Statele Unite ale Americii. La nivelul localității au circulat la “bursa zvonurilor” tot felul de informații despre viața privată, dar și cea publică a edilului.

”Dacă tot suntem într-un cadru atât de relaxat, sunt tot felul de zvonuri, cum că eu aș divorța. Nu divorțez. Nici nu am avut de gând vreodată să divorțez. Eu îmi iubesc foarte mult familia, soția și copiii, care sunt cel mai important dar de la Dumnezeu pentru noi. Și nici nu plec în Canada, sau în America sau în altă parte. Cei care ne iubesc sau țin la noi se vor bucura, ceilalți probabil se vor întrista”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Tiberiu Iacob Ridzi este căsătorit cu Monica Iacob Ridzi și au împreună doi copii.