Dr. Ing. Constantin Lupu a devenit cetățean de onoare al municipiului Petroșani. Și-a dedicat întreaga viață cercetării în domeniul minier și al explozibililor, iar cercetările sale sunt recunoscute pe plan mondial. 

Pentru întreaga sa activitate pusă în slujba societății civice a municipiului Petroșani, pentru promovarea acestei comunități în țară și în lume, i s-a conferit titlul de Cetățean de onoare al municipiului Petroșani, lui dr.ing. Lupu Constantin.

”Majoritatea dintre dumneavoastră mă cunoașteți, dar trebuie să subliniez cu privire la cei 45 de ani de activitate în cadrul INSEMEX Petroșani, perioada 2005-2014, în care am condus acest institut care atunci a primit titlul de institut național de cercetare-dezvoltare. A fost un lucru extraordinar obținut de comunitatea noastră, acela de a avea un asemenea institut unic în județul Hunedoara, aici, la Petroșani. În acest scop am avut de dus o luptă grea, nu a fost ușor pentru că, la vremea respectivă, se dorea ca și acest institut să fie privatizat. Iată cu nu s-a privatizat și, datorită oamenilor săi de excepție, INSEMEX a devenit o emblemă a municipiului Petroșani”, a spus dr.ing. Constantin Lupu.

Fost director general al Institutului National de Cercetare – Dezvoltare (INCD) INSEMEX Petrosani, dr.ing. Constantin Lupu și-a dedicat o parte însemnată din viață activităților de cercetare și inovare într-un domeniu de activitate în care erorile se contabilizeazã în pierderi de vieți omenesti. De altfel, înteaga sa activitate profesională este legată de apreciatul institut de cercetare dezvoltare INSEMEX din Petroșani, în cadrul căruia a activat încă din anul 1975 și pe care l-a condus spre obținerea recunoașterii calității de institut de cercetare de importanță națională.

Inovațiile sale au fost premiate cu medalii de aur și cu alte prestigioase distincții, atât în țară cât și pe plan mondial.