Timp de o săptămână, alpiniștii de intervenție ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara, împreună cu colegi de-ai lor din structura similară a ISU Neamț, au desfășurat un antrenament de specialitate.

 

Cei 15 participanți la sesiunea de pregătire au exersat tehnicile de salvare, autosalvare, recuperare a victimelor, coborârea în rapel în zona urbană și transportul răniților.

„Atelierele de lucru au implicat și fixarea procedeelor de coborâre a victimei cu targa sau folosind centurile complexe. Antrenamentul de specialitate s-a încheiat cu o simulare a salvării unei persoane de la înălțime cu parcurgerea unui traseu orizontal urmat de unul vertical cu trecerea tărgii dintr-un sistem în altul”, a declarat maiorul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.

 

Foto: ISU Hunedoara

La rândul său, inspectorul șef al ISU Hunedoara, colonel Viorel Demean, spune că sesiunile de pregătire organizate de Centrul de Antrenament de Specialitate Hunedoara din cadrul Detașamentului de Pompieri Orăștie sunt destinate să răspundă provocărilor reale din spectrul larg al intervenției în situații de urgență și să familiarizeze personalul cu echipamentele și tehnicile de salvare de ultimă generație.