Serghei Gorbunov, pus în libertate de Judecătoria Deva. Basarabeanul, expulzat în Republica Moldova

Cetățeanul moldovean, Serghei Gorbunov, cel care a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru o tâlhărie comisă, la Deva, asupra unui om de afaceri din oraș, a fost eliberat condiționat. Basarabeanul a fost preluat de Interpol pentru a fi expulzat în țara sa de origine, Republica Moldova.

Serghei Gorbunov a fost pus în libertate condiționat printr-o decizie a magistraților Judecătoriei Deva. Instanța a admis cererea sa și acesta a părăsit Penitenciarul de la Bârcea Mare, de lângă Deva, unde își ispășea pedeapsa primită. Basarabeanul a solicitat de mai multe ori judecătorilor să fie pus în libertate, cererea sa fiind abia acum admisă.

Tâlhăria pentru care Serghei Gorbunov a fost judecat, comisă asupra unui om de afaceri din Deva, s-a consumat în 8 aprilie 2003. Atunci, cetăţeanul moldovean, împreună cu un alt bărbat, l-ar fi tâlhărit pe omul de afaceri Sorin Dumitreasă, într-o scară de bloc din cartierul devean Dorobanţi. Înarmaţi cu un box pe mână şi cu un levier de fier, Gorbunov şi complicele său ar fi tăbărât peste omul de afaceri lovindu-l şi luându-i borseta în care se afla suma de 65.000 lei, în lei şi valută.

În octombrie 2010, cetăţeanul moldovean a fost condamnat de Judecătoria Deva la 16 ani de închisoare pentru tâlhărie, dar nemulţumit de pedeapsa primită Gorbunov a contestat decizia la Tribunalul Hunedoara. Judecătorii hunedoreni i-au respins apelul basarabeanului, iar acesta a făcut recurs la instanţa superioară de la Alba Iulia, care, în 2011, a decis, definitiv, ca Serghei Gorbunov să rămână cu aceeaşi pedeapsă stabilită prima dată de Judecătoria Deva, respectiv de 16 ani de închisoare. În plus, Curtea de Apel Alba -Iulia l-a mai obligat, tot atunci, pe cetățeanul moldovean, să plătească daune morale și materiale. Gorbunov a mai fost suspectat și de implicare în cazul jafului armat, din 29 ianurie 2009, de la o casă de schimb valutar din Braşov.

„Am pierdut prieteni, oameni dragi, familie”

Cu prilejul unei întâlniri organizată, în toamna anului trecut, în cadrul unei campanii de prevenire a delicvenței juvenile, în penitenciar, Serghei Gorbunov a declarat că regretă toate faptele sale: „La început nu am realizat ce s-a întâmplat și răul pe care l-am făcut. La televizor, în acea vreme, se vorbea despre cine e mai periculos, Gorbunov sau Passaris. (…) Apoi am început să realizez cum este viața după gratii și că există și consecințe. Atunci aveam 24 de ani, iar acum am 39. În tot acest timp am pierdut prieteni, oameni dragi, familie”, s-a confesat, atunci, Gorbunov în fața elevilor prezenți la întâlnire.