Excelența Sa Michèle Ramis, Ambasadorul Franței la București, se va afla, astăzi, la Colegiul Naţional „Decebal” din Deva, unde va participa la festivitatea prilejuită de acordarea distincției „LabelFrancÉducation”, pe care unitatea de învățământ din reședința județului Hunedoara o va primi pentru excelenṭa ȋn domeniul ȋnvӑṭӑmȃntului bilingv francofon.

La eveniment, pe lângă oficialitățile locale și județene, vor mai participa şi Michel Monsauret, atașat de cooperare educativă în cadrul Institutului Francez din România, precum și Helene Roos, director al Institutului Francez din România. În cadrul ceremoniei, va fi dezvelită și o plachetă amplasată la intrarea în colegiul devean. Cei prezenți vor putea asista, de asemenea, la un scurt spectacol de roboți, prezentat de echipele de robotică ale acestei unități de învățământ.

Distincţia ce se va acorda onorează conducerea colegiului din Deva. Directorul Marin Florin Ilieş spune că, aceasta reprezintă o recunoaşterea oficială a meritelor învăţământului bilingv de la Colegiul Naţional „Decebal” din Deva. „Distincția pe care colegiul nostru o va primi este acordată instituțiilor de învățământ străine care contribuie la promovarea limbii și culturii franceze. Distincția recunoaște și valorizează unitățile şcolare publice sau private care oferă un program consistent de limbă franceză şi permite elevilor să descopere alte discipline în această limbă”, a declarat profesorul Marin Florin Ilieș, directorul Colegiului Național „Decebalˮ din Deva

„LabelFrancÉducation” este o marcă a calitӑṭii decernatӑ de Ministerului Europei ṣi Afacerilor Externe unitӑṭilor ṣcolare strӑine care desfӑṣoarӑ un ȋnvӑṭӑmȃnt bilingv francofon de calitate. Colegiul Naṭional „Decebal” din Deva a obṭinut „LabelFrancÉducation” pentru excelenṭa ȋn domeniul ȋnvӑṭӑmȃntului bilingv francofon, prin hotӑrȃrea Ministerului Europei ṣi Afacerilor Externe francez, din data de 30 august 2018.

În România, doar 13 licee fac parte din marea familie „LabelFrancÉducation”.