Paramedicii SMURD din județul Hunedoara și alte patru județe din țară s-ar putea pensiona mai devreme. Acest lucru va fi posibil doar dacă o inițiativă legislativă depusă de deputatul ALDE, Marius Surgent va ajunge lege.

Acesta a depus o inițiativă legislativă prin care solicită preluarea paramedicilor SMURD din județele Hunedoara, Arad, Maramureș, Mureș și Sibiu de către Inspectoratele Județene pentru Situații de Urgență.

“Am făcut această inițiativă pentru a degreva autoritățile locale și Consiliul Județean de plata acestor sume care nu sunt deloc mici, iar pe de altă parte, angajații de la Salvital să beneficieze de drepturile pe care le au colegii care fac aceeași muncă, dar care sunt încadrați la Inspectoratele pentru Situații de Urgență, care au altă remunerație, au alte drepturi, au alt statut social și beneficiază, inclusiv, de o reducere a anilor pentru pensionare”,  a spus Marius Surgent, deputat ALDE.

Camera Deputaților este prima cameră sesizată. În expunerea de motive, autorii spun că „în ultima perioadă au fost primite tot mai multe semnale ale autorităților publice locale referitoare la imposibilitatea suportării cheltuielilor de funcționare ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență”. Aceștia se referă la cheltuieli de întreținere a echipajelor de intervenție și a celor necesare salarizării personalului angajat al serviciilor voluntare pentru situații de urgență.