Galeria de Artã ”Iosif Tellmann” din municipiul Lupeni găzduiește în această perioadă, o nouă expoziție personală a artistului plastic lupenean Kriss Falticska.

Intitulată ”Eboșa” (a da o primă formă, a schița – cf. definiției DEX), expoziția cuprinde peste 20 de lucrări, realizate în acrilic, baiţ, tuş, creion pe lemn ,carton sau hârtie, iar temele abordate sunt portretul şi abstractul.

Kriss Falticska este cadru didactic la Vulcan şi artist plastic, cu numeroase expoziţii personale, colective sau ale elevilor săi.

La vernisajul care a avut loc sâmbătă, 9 febuarie 2019, au participat membrii ai Asociaţiei Culturale ,,Iosif Tellmann’’ și numeroși iubitori de artă. Expoziția poate fi vizitată în fiecare zi, până la finalul acestei luni, la Galeria de artă ”Iosif Tellmann” din Lupeni.