Petroșănenii își pot plăti, începând de astăzi, taxele și impozitele locale. Încă de la primele ore ale dimineții, zeci de contribuabili au stat la rând pentru a-și achita dările locale. Cei care plătesc taxele și impozitele locale până la data de 31 martie beneficiază de o bonificație de 10%.

Consiliul local al municipiului Petroșani a aprobat decizia privind stabilirea cotelor de impozite și taxe locale care vor fi aplicate pe raza acestei localități în anul 2019.

Potrivit șefului Serviciului Impozite si taxe Locale Petrosani, Alin Gal, valoarea taxelor locale va crește anul viitor, în medie, cu 6,34%. O ușoară creștere va suferi și taxa pentru salubritate, care va fi colecată tot de Primărie, însă în baza facturilor emise de noul operator de servicii care va gestiona această activitate după 1 ianuarie 2019.