Marele poet naţional Mihai Eminescu va fi omagiat şi la Deva, cu prilejul zilei de 15 ianuarie, data de naştere a geniului poeziei româneşti. Ca în fiecare an, reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara au pregătit mai multe manifestări culturale dedicate personalităţii şi creaţiei „Luceafărului poeziei româneşti”.

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, omagiază, și în acest an, în care se împlinesc 130 de ani de la trecerea în eternitate a lui Mihai Eminescu, memoria marelui poet național. An de an, la mijloc de ianuarie, reprezentanţii instituţiei culturale cinstesc personalitatea și opera poetului nepereche.

Concurs între elevi şi expoziţie de carte

Astfel, marţi, pe 15 ianuarie, de “Ziua Culturii Naţionale”, manifestările organizate sub genericul „Eminesciana” vor avea drept motto versul „Mai am un singur dor”, ales de reprezentanţii bibliotecii judeţene pentru întreaga lui încărcătură sufletească.

Evenimentul va debuta la ora 10:00, în Salle Dd’Or, de la Deva Mall, cu evocarea poetului naţional, moment urmat de un recital muzical și literar susținut de Alexandrina, Iuliana și Florian Chelu Madeva, membri ai Fundației Rock Filarmonica Oradea. Mai târziu, de la ora 12:00, va avea loc un concurs, intitulat „Eminescu – Muntele fără poteci”, la care vor participa elevi de la colegiile și liceele din Deva pe subiecte legate de viața și creația marelui poet.

Cei prezenţi vor putea, apoi, să admire expoziția de carte „Eminescu”, organizată pe baza colecției bibliofile a Deliei Alic, posesoarea uneia dintre cele mai bogate colecții de carte cu tematică eminesciană, ce cuprinde volume publicate în țară și străinătate.


Cei care vor participa la omagierea lui Eminescu vor avea parte de un program cultural-educativ bogat, cu momente emoționante, vor putea cunoaște mai bine viața și opera poetului, îl vor simți aproape de suflet și îl vor iubi și mai mult. Manifestările dedicate memoriei lui Mihai Eminescu (…) sperăm să atragă un număr mare de iubitori ai poeziei eminesciene, așa cum s-a întâmplat în fiecare an, de 15 ianuarie”, a declarat Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara din Deva.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here