Aproape 7.000 de misiuni de menţinere a ordinii publice au executat jandarmii hunedoreni, pe tot parcursul anului trecut. În acestea au fost angrenaţi aproape 14.000 de jandarmi hunedoreni.

Jandarmii hunedoreni spun că, prin misiunile executate în 2018, rata infracţionalităţii stradale a scăzut cu un procent de 6 la sută , comparativ cu anul anterior, respectiv 2017.

Sursa foto: Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara

Dintre toate misiunile de menţinere a ordinii publice, circa 2.500 au fost executate în staţiunile montane din judeţ. Pe parcursul lui 2018, jandarmii montani au desfăşurat, independent sau cu salvamontiştii, 41 de acţiuni de căutare şi salvare/evacuare a persoanelor aflate în dificultate în zona montană. La acestea au participat 139 jandarmi montani, fiind salvate 47 de persoane.

Tot pe parcursul lui 2018, au fost constatate 210 fapte de natură penală cu 187 autori identificaţi. „De remarcat este că, 131 fapte de natură penală au fost constatate în cadrul dispozitivelor independente, iar 79 au fost constatate în comun cu efectivele de poliţie sau alte instituții. Ponderea infracţiunilor constatate, atât independent, cât şi în comun cu poliţia, o reprezintă infracţiunile comise în mediul urban în proporție de 90 la sută. Au fost aplicate 1.442 sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora fiind de peste 450.000 lei”, se arată în raportul de evaluare al IJJ Hunedoara.

Peste 1.200 de mandate de aducere

În anul 2018 au fost executate 1.229 mandate de aducere, emise de către instanţele de judecată sau parchetele de pe lângă acestea. De asemenea, au fost realizate 151 acţiuni de prevenire în 130 de locaţii, cum ar fi: instituţii de învăţământ, staţiuni montane, precum şi cluburi sportive care activează pe raza judeţului Hunedoara.

În perioada analizată au fost asigurate cu pază şi protecţie 702 transporturi de produse cu caracter special. De asemenea, a fost asigurată paza şi protecţia la 57 de transporturi de bunuri şi valori, precum şi a 746 transporturi de corespondenţă clasificată, în cooperare cu Direcţia Judeţeană de Informaţii Hunedoara.

Aproape 5.000 de apeluri, primite la 112

În perioada de referinţă, prin sistemul unic de urgenţă „112” s-au înregistrat peste 4.820 apeluri primite de jandarmi, concretizate prin executarea a 118 acţiuni de intervenţie.

În ceea ce privește protejarea fondului forestier, jandarmii hunedoreni spun că au desfășurat, independent sau în cooperare cu alte instituții, 330 de acțiuni, pe timpul cărora au constatat 82 fapte ilegale (contravenții și fapte penale), au aplicat amenzi în valoare de aproximativ 100.000 lei și au ridicat în vederea confiscării 172 metri cubi material lemnos. Totodată, au fost desfășurate 167 de acțiuni pentru protejarea fondului piscicol pe principalele cursuri de apă din județ, pe timpul cărora au constatat 160 fapte ilegale (contravenții și fapte penale) și au aplicat amenzi în valoare de 13.300 lei. De asemenea, au fost desfășurate 147 de acțiuni pentru protejarea fondului cinegetic, pe timpul cărora au constatat 10 fapte ilegale care au constat în nerespectarea regimului armelor și munițiilor, practicarea vânătorii fără a fi însris în asociația de vânătoare, vânătoarea în afara perioadelor legale de vânătoare şi braconaj cinegetic.