Prezent la Agenție de Dezvoltare Regională (ADR) Vest de la Timișoara, primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a semnat un nou contract de finanţare, pe fonduri europene, pentru Şcoala Gimnazială ”Andrei Șaguna”, în valoare totală de peste 4,5 milioane de euro.

Valoarea totală a proiectului este de 21.155.343,95 lei (inclusiv TVA), din care contribuţia Municipiului Deva reprezintă 423.106,88 lei (inclusiv TVA) şi asistenţă financiară nerambursabilă de 20.732.237,07 lei (inclusiv TVA).

Edilul șef al urbei a declarat că, la începutul anului care urmează, va mai semna alte două contracte importante pentru Deva. „Contractul de finanţate pe care l-am semnat astăzi (n.red. vineri, 27 decembrie) la ADR Vest Timișoara, pentru „Reabilitarea, modernizarea clădirilor şi echiparea infrastructurii educaţionale a Şcolii Gimnaziale <Andrei Şaguna>”, este cel de-al nouălea contract pe fonduri europene pe care l-am semnat de la începutul anului. La începutul anului 2019, vom semna două noi contracte majore de finanţare pe fonduri europene pentru Deva, în valoare de peste 25 de milioane de euro. Dar despre ele vom vorbi anul viitor. Până atunci vă invit la Revelionul din centrul oraşului, pentru a sărbători împreună trecerea în noul an! Să ne vedem cu bine!”, a spus Florin Oancea, primarul municipiului Deva.

Pe aceeași temă:

Un nou contract pe fonduri europene, semnat pentru Deva

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here