O nouă turmă de zimbri va fi adusă, anul viitor, în România, din Germania, relocarea urmând să se facă în cadrul proiectului de succes „Life -Bison”. Animalele se vor alătura celorlalte aproximativ 30, aflate deja în libertate, din sud-vestul Carpaților, în Munții Țarcu și Munții Poiana Ruscă, la Densuș, în județul Hunedoara.

La Springe, în Germania, se formează acum o mică turmă de zimbri care vor ajunge, în primăvara lui 2019, la noi în țară, cu ajutorul sprijinului financiar primit din partea Uniunii Europene, în cadrul proiectului „Life-Bison”.Împreună cu colaboratorii noștri de la Societatea Română de Sălbăticie (SRS), încercăm să definitivăm, în această perioadă, selecția animalelor pentru următorul transport, iar în acest sens ei s-au întâlnit cu directorul Parcului Wisentgehege Springe, Thomas Hennig, și directorul Parcului Tierpark Neumunster”, spun reprezentanții WWF România și Rewilding Europe.

Începând din 2013, WWF România și Rewilding Europe depun eforturi susținute pentru a atinge obiectivul comun de creare a unei subpopulații de zimbri liberi în munții Țarcu și Poiana Ruscă. Primele două eliberări de zimbri au avut loc în 2014 și 2015. În iunie 2016 și aprilie 2017,  încă două eliberări de zimbri a avut loc ca parte a proiectului LIFE „Măsuri urgente pentru recuperarea populației de zimbru în România”, finanțat de Comisia Europeană.
Acțiunea de reintroducere a fost împărțită între cele două zone: 9 zimbri au fost aduși în zona deja populată din Munții Țarcu, lângă comuna Armeniș, și alți 14 zimbri, în noua zonă de reintroducere deschisă în Munții Poiana Ruscă, în apropierea comunei hunedorene Densuș.

Foto: SRS

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here