Municipalitatea din Deva a renunțat la ideea de a taxa turiștii care aleg să viziteze Cetatea pe jos. Primarul Florin Oancea a declarat că nu va mai iniția niciun proiect de hotărâre în acest sens, având în vedere discuțiile purtate cu mai mulți cetățeni ai orașului și care s-au arătat total împotriva luării unei astfel de măsuri.

Proiectul privind taxarea persoanelor care urcă în Cetatea Devei pe jos a fost retras din dezbatere publică. Primarul municipiului Florin Oancea susține că „a luat pulsul” și a constatat că marea majoritate a cetățenilor chestionați în privința luării unei astfel de hotărâri s-a opus unei astfel de decizii.

„S-au făcut diferite sondaje. Am luat pulsul în cele două săptămâni, discutând cu oamenii din fiecare cartier și percepția nu a fost una favorabilă pentru a mări aceste tarife, în acest moment, cel puțin până când nu vom veni cu o alternativă, o creștere a serviciilor pe care le oferim. Ținând cont de părerea cetățenilor, de sondajele care au fost făcute și de faptul că, în proporție de 90 la sută dintre cei care au fost chestionați au răspuns că nu este oportună mărirea acestora tarife, am luat decizia să retrag din dezbatere publică acel proiect. Nu voi mai iniția proiectul de hotărâre pentru a mări tarifele în perioada următoare. Deci, va rămâne, în continuare, doar acea taxă de 20 de lei (n.red. pentru transportul cu telecabina, deocamdată, nefuncțională)”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.

Conform proiectului, administrația publică locală din Deva propunea ca cei care vizitează la pas fortăreața medievală din oraș să plătească o taxă de 16 lei/persoană. De asemenea, municipalitatea intenționa, în același timp, să modifice și tariful perceput pentru călătoriile cu telecabina de pe Dealul Cetății Deva, prețul unei călători (urcat și coborât) urmând să fie de 26 de lei/persoană. Acest lucru nu se va mai întâmpla, deocamdată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here