Înfrățirea dintre Petroșani și Bansko are avantaje pentru ambele părți. Înfrățirea dintre Petroșani și Bansko durează deja de 10 ani. În acest sens, o delegație din orașul bulgar Bansko se află zilele acestea la Petroșani, unde are loc și un proiect comun între cele două localități care vizează serviciile medicale de urgență.

Bulgarii, deși sunt specialiști în domeniul turistic, au lacune în ceea ce privește serviciile medicale de urgență. Astfel, domeniul medical din Petroșani este un exemplu de bune practici pentru bulgarii care îl vor implementa și la ei.

Bulgarii din Bansko vor mai rămâne câteva zile la Petroșani, unde vor vizita Spitalul de Urgență din Petroșani, dar și detașamentul de pompieri acolo unde își desfășoară activitatea și paramedicii SMURD.

Schimbul de experiență face parte din proiectul ”Transferul inovațiilor în domeniul sănătății” în cadrul ”Parteneriatelor  transnaționale și din zona danubiană, pentru ocuparea forței de muncă și creșterea economică”, proiect a cărui aplicant este municipiul Bansko, partener municipiul Petroșani prin Spitalul de Urgență Petroșani.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here