Singurul muzeul al mineritului din România se află în plin proces de modernizare. Acesta se află la Petroșani, iar muzeul unic în România este reabilitat în baza unui proiect finanțat din fonduri europene, iar aici va fi realizată inclusive o galerie care va simula condițiile dintr-o mină de subteran în care se ajunge cu o colivie.

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, a vrut astăzi să verifice care este stadiul lucrărilor, iar în urma vizitei acesta dă asigurări că lucrările vor fi finalizate până anul viitor.

La finalizarea lucrărilor, a căror valoare se ridică la peste un milion de euro, clădirea își va schimba total aspectul, aici fiind realizată atât o galerie care simulează condițiile dintr-o mină cât și un lift care va face legătura între subsolul clădirii și mansarda acesteia. Edificiul va adăposti, la mansardă, și o secțiune dedicată Muzeului Muntelui.

Proiectul are o valoare totală de peste 4,947.862,17 lei, inclusiv TVA, valoarea asistenței financiare nerambursabile fiind de 4.847.915,35 lei din care contribuția Uniunii Europene – FEDR este de 4.205.682,84 lei și contribuția Guvernului României este de 642.232,51 lei. Valoarea cofinanțării beneficiarului este de 99.946,82 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here