Incident tragic, în această seară, într-un hotel din municipiul Hunedoara. Un copil, în vârstă de 13 ani, s-a prăbuşit în gol de la etajul patru al unităţii de cazare. Medicii hunedoreni l-au stabilizat, dar au decis ca băiatul să fie transferat de urgență la o clinică din Timișoara.

Băiatul este elev al unei unităţi de învăţământ din Galaţi şi venise la Hunedoara, împreună cu tatăl său, pentru a participa la Olimpiada Naţională de Matematică, competiție ce se desfăşoară în aceste zile, în municipiul de pe Cerna. Cei doi erau cazaţi într-un hotel din centrul oraşului. În această seară, s-a petrecut un incident groaznic: copilul a căzut pe scara interioară a hotelului. Deocamdată, nu se știe foarte clar cum s-a petrecut totul. „Din nefericire, se pare că, elevul s-a dezechilibrat și a căzut de la înălțime, de pe balustrada scării, de la etajul patru al hotelului”, a declarat comisarul Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

În urma căzăturii, minorul a fost rănit grav, fiind transportat de un echipaj al Ambulanței la Spitalul Municipal Hunedoara.

Potrivit medicilor de la Ambulanță, copilul a suferit un traumatism cranian grav, fiind în comă. „La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Ambulanței, care a stabilizat victima şi a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) Hunedoara. Copilul este în stare gravă, fiind internat, momentan, pe secţia de ATI”, a declarat dr. Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă al Județului (SAJ) Hunedoara.

Medicii de la Hunedoara au luat hotărârea ca băiatul să fie transferat de urgență la un spital de neurochirurgie din Timișoara.

Polițiștii efectuează cercetări privind circumstanțele în care s-a produs nefericitul incident.

Articolul precedentOmul potrivit… la locul potrivit! Un pompier, aflat în timpul liber, în sprijinul unei femei grav rănită
Articolul următorPeste 250 de polițiști hunedoreni, la datorie în perioada sărbătorilor pascale