Pompierii au intervenit, miercuri, la un incendiu de proporţii care a izbucnit într-un centru de colectare a fierului vechi din Simeria. Incendiul s-a manifestat cu degajări mari de fum, dar fumi nu a ajuns în zonele de case, nefiind necesară avertizarea populaţiei.

”Ajunşi la locul în care se dezvolta incendiul pompierii au constatat că arderea se manifesta la caroserii auto dezafectate depozitate în aer liber pe aproximativ 400 metri patraţi. Incendiul a fost în scurtă vreme localizat, în zonă neexistând pericolul propagării la locuinţe sau hale industriale. De asemenea, nimeni nu a fost rănit sau intoxicat cu fum. Cantitatea mare de fum degajată în atmosferă a impus notificarea Gărzii de Mediu în vederea stabilirii gradului de poluare în urma incendiului”, a transmis ISU Hunedoara.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentBilanț coronavirus: 3.006 de cazuri noi și 175 de decese. Vezi situația pe fiecare județ
Articolul următorIa pastila SRS! Cum suprimă Cîțu curentul antivaccinare?