Toate locurile alocate judeţului Hunedoara pentru programare la vaccinarea împotriva COVID-19 în etapa a doua s-au ocupat până pe data de 28 februarie, astfel că va urma o nouă programare de la 1 martie.

“Programarea a început de vineri, 15 ianuarie. S-au ocupat deja toate locurile din platforma de programare. Până în 28 februarie nu mai sunt locuri. Va urma o nouă programare începând cu 1 martie”, spune directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, Sebastian Mezei.

În judeţul Hunedoara au fost deschise trei centre de vaccinare, la Deva, Petroşani şi Hunedoara, iar în funcţie de aprovizionarea cu vaccin vor urma şi centrele din alte şapte localităţi: Brad, Haţeg, Lupeni, Ilia, Orăştie, Călan şi Petrila.

În judeţul Hunedoara au fost aduse luni încă 2.760 de doze de vaccin, care au fost repartizate la centrele pentru populaţie şi la cele din unităţile spitaliceşti.

În prima etapă de vaccinare împotriva COVID-19, în judeţul Hunedoara au fost imunizate peste 4.200 de persoane.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentIa pastila SRS: DNA s-a predat după 7 ani
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 140. Umilință maximă pentru cercetătorii OMS veniți în China să investigheze originile coronavirusului