Zilele medicale ale Spitalului Orășenesc Hațeg au avut loc în această săptămână în localitatea cu același nume. Comunitatea medicală din orașul Hațeg s-a aflat în sărbătoare. În zilele de 22 și 23 noiembrie Spitalul Orășenesc Hațeg a organizat simpozionul “Zilele medicale ale Spitalului Orășenesc Hațeg”  – editia a V-a.

Au participat medici și asistente de la unitatea medicală din Hațeg, dar și din județ, dar și cadre medicale universitare din Timișoara, Cluj-Napoca și București.

Evenimentul se va concretiza cu schimburi de experiență, noi conexiuni, acces la noi informații și discuții libere în domeniul medical.

De cealaltă parte, autoritățile locale din Hațeg, prin primarul Marcel Adrian Goia, au asigurat colectivul de la Spitalul orășenesc Hațeg de toată susținerea Primăriei și a Consiliului Local Hațeg pentru buna funcționare a unității. În plus, la spitalul din Hațeg urmează a fi implementate o serie de noi proiecte care au menirea de a îmbunătăți condițiile.

 

Articolul precedentApel umanitar pentru familia cu trei copii, din Brad, căreia i-a ars casa
Articolul următorPetroșănenii întorc vizita în Bulgaria