Incident feroviar grav, în această dimineața, în zona localității Băiești din județul Hunedoara. Ultimele două vagoane din garnitura unui tren care transporta 120 de calatori au deraiat. Având în vedere numărul mare al ocupanților din cele două vagoane, aproximativ 20 de persoane, a fost imediat Activat Planul Roșu de Interventie.

Sursa foto: ISU Hunedoara

Planul Roșu de Intervenție a fost activat în județul Hunedoara, începând cu ora 07:35. Ultimele două vagoane ale trenului IR 1821, Constanța – Arad, format din șase vagoane, au deraiat, lovind și un stâlp de electricitate. Deraiarea a avut loc pe un sector cu restricții de viteză.

La fața locului au intervenit patru echipaje de pompieri și încă unul al Serviciului de Ambulanță Hunedoara. Din primele informații, se pare că, o persoană a fost rănită.

„După sosirea la fața locului a echipajelor ISU Hunedoara, au constat ca, în urma accidentului, a rezultat o singură victima, cu posibile fracturi la membrele superioare. După acordarea asistentei medicale de urgență la fața locului, victima va fi transportată la spital. Totodată, s-au făcut verificări printre călători pentru identificarea și altor persoane cu leziuni în urma accidentului, însă celelalte persoane nu au nevoie de îngrijiri medicale”, a declarat maiorul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Trenul se deplasa pe ruta Constanța – Arad. Pasagerii vor fi preluați și transportați în siguranță la Petroșani.

UPDATE: Primele trei vagoane au fost cuplate la o locomotivă Diesel care a preluat din Gara Subcetate și ceilalți 39 pasageri transferați din vagoanele deraiate, continuând călătoria către destinația finală. Ultimele trei vagoane (două deraiate și un vagon cu probleme tehnice la calea de rulare) au fost decuplate și au rămas la fața locului. Traficul feroviar a fost blocat.

Articolul precedentConsilierii și primarul din Băcia au dăruit pachete vârstnicilor din comună
Articolul următorFOTO. Trafic blocat pe Defileul Jiului din cauza unei avalanșe