Vizitatorii care trec, luna aceasta, pragul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) din Deva au prilejul să vadă o piesă foarte veche, descoperită în timpul cercetărilor arheologice ce s-au făcut pe tronsonul autostrăzii care traversează judeţul Hunedoara. Este vorba despre un manşon din os, aparţinând culturii Wietenberg, şi care, cu toate că, are o vechime de peste 3.000 de ani, s-a păstrat într-o stare bună.

Cercetările arheologice preventive de pe tronsonul Deva – Orăştie al autostrăzii ce traversează judeţul Hunedoara, desfăşurate în anul 2011, la Şoimuş, punctul „Teleghi”, au oferit un bogat material arheologic, atât cantitativ, cât şi din punct de vedere al varietăţii şi informaţiei. Printre descoperirile făcute se numără şi un manşon din os, ce datează din epoca bronzului, expusă până la sfârşitul lunii martie, într-un spaţiu special amenajat, la intrarea în Palatul Magna Curia din Deva. Aceasta este prezentată vizitatorilor în cadrul proiectului intitulat „Exponatul lunii”.

Specialiştii de la muzeul din Deva spun că, piesa prezentată a fost descoperită într-un complex adâncit, aflat în zona centrală a suprafeţei cercetate, între numeroasele complexe arheologice ce se datează în epoca bronzului. „Manşonul descris, pe lângă aspectul său artizanal şi estetic, are o importanţă aparte din punct de vedere al categoriei utilitare, cel mai probabil făcând parte din categoria pieselor de harnașament. Putem să ne imaginăm că manşonul prezentat ar fi fost destinat unui set de harnaşament pe care l-ar fi purtat un cal înhămat la un car ceremonial, cu prilejul unei importante sărbători solare, cum ar fi echinocţiul de primăvară sau solstiţiul de vară. Dat fiind contextul descoperirii, într-o groapă cu resturi menajere, putem aprecia doar ipotetic modul lui de utilizare. Cert este că piesa a fost abandonată datorită deteriorării prin fisurare şi fracturare, având în vedere segmentul lipsă”, spun reprezentanţii MCDR Deva.

Piesa poate fi admirată, la muzeul din Deva, pe tot parcursul lunii martie, de marți până duminică, între orele 09:00 şi 16:30.

Articolul precedentCompetiție de snowboard, în Straja
Articolul următorCFR trebuie să plătească sute de mii de euro unei femei. Sentința nu este definitivă