Marele poet naţional Mihai Eminescu a fost omagiat, astăzi, la Deva, printr-o manifestare culturală, organizată de Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara din oraş.

Astăzi, se împlinesc 130 de ani de la trecerea în eternitate a lui Mihai Eminescu, în memoria „Luceafărului poeziei româneşti, la Deva, fiind organizată o manifestare culturală la care au luat parte mai multe personalităţi culturale, precum şi un număr mare de elevi de la unităţile de învăţământ din municipiu.

Evenimentul, organizat de biblioteca judeţeană, s-a desfăşurat în Salle D’Or, de la Deva Mall, şi a fost dedicat marelui poet naţional, iar cei care au luat parte la manifestare au avut prilejul să afle mai multe despre viaţa şi opera lui Mihai Eminescu.

„Am avut bucuria de a-i avea ca oaspeți pe membrii Fundației Rock Filarmonica Oradea (Alexandrina și Florian Chelu Madeva), instituită și condusă de omul de cultură și muzicianul Florian Chelu Madeva, care ne-au încântat cu piese muzicale inspirate din poezia eminesciană, lucrări componistice, de factură rock, pop folk și electronic, precum: Sunt ani la mijloc, Maria Tudor, Și dacă și Criticilor mei. De asemenea, au fost interpretate (ghitară-voce) sonetele: Răsai asupra mea, Pe gânduri ziua, Sonet satiric, Ai noștri tineri”, a declarat Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.

Instituţia culturală a organizat şi un concurs pentru elevii de la liceele şi colegiile din Deva, prezenţi la manifestare, pe subiecte legate de viața și creația lui Eminescu. Liceenilor li s-au adresat întrebări legate de viața, opera și receptarea lui Eminescu, iar cei mai buni dintre ei au fost premiaţi. Câștigătorilor li s-au oferit diplome, trofee și cărți din partea bibliotecii județene, iar fiecare elev concurent a primit câteo diplomă de participare și cărți.

Cei prezenţi au putut admira, şi în acest an, excepționala colecție bibliofilă a Deliei Alic, pasionată de personalitatea și creația lui Eminescu şi care adunat, de-a lungul unei vieți, sute de volume cu tematică eminesciană, de la cărți de poezie, la lucrări de critică literară.

Articolul precedentProiectul care vizează modernizarea albiei râului Cerna, în faza de precontractare la ADR Vest
Articolul următorRisc de avalanșe în Parâng