Halloween-ul a fost sărbătorit, aseară, la Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara din Deva, printr-un carnaval la care au luat parte numeroşi copii. Prichindeii au mers costumaţi în tot felul de personaje, astfel, curtea instituţiei de carte s-a umplut, începând cu ora 18:00, de vrăjitoare, stafii, eroi de animaţie şi numai.

 

Şi pentru ca evenimentul să fie în ton cu sărbătoarea, reprezentanţii bibliotecii judeţene au creat un decor adecvat. Curtea a fost împodobită cu zeci de bostani şi alte decoruri înfricoşătoare, iar programul artistic a reușit să producă atmosfera tainică și de magie necesare unei veritabile petreceri de Halloween.

Prietenii noștri au așteptat cu nerăbdare această nouă seară de Halloween, o seară pe care noi am pregătit-o cu aceeași bucurie, cu aceeași plăcere din fiecare toamnă. Ne-am bucurat să vedem din nou curtea bibliotecii plină până la refuz de tinerii care au venit la noi atrași de vraja acestei sărbători”, a declarat Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara -Deva.

Ca de obicei, şi în acest an, copiii au avut prilejul să participe la cele două concursuri îndrăgite: „Cel mai înspăimântător costum” și „Dovleacul de groază”, căștigătorii fiind recompensați cu premii constând în trofee, diplome și cărți.

Carnavalul a devenit o tradiţie, fiind organizat, în fiecare an, la sfârșit de octombrie, de Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara -Deva. Toți copiii participanți la acest carnaval au primit, din partea bibliotecii județene, dulciuri.

Articolul precedentÎntâlnire de urgență pe tema Complexului Energetic Hunedoara
Articolul următor42 de mineri de la Societatea de Închideri, plimbați la Complexul Energetic Hunedoara