Localnicii din Bătrâna, comună aflată în Munţii Poiana Ruscă, din judeţul Hunedoara, au fost izolați mai bine de 24 de ore, după ce drumul a fost troienit din cauza viscolului.

Astăzi, utilajele firmelor de deszăpezire au reuşit să degajeze drumul judeţean DJ 688 Roșcani – Bătrâna.
Nămeţii au creat probleme şi la Săcărâmb. Cantitatea mare de zăpadă, căzută până miercuri după-amiază, a cauzat dificultăţi şi pe DJ 761 Certeju de Sus – Săcărâmb. Drumarii au intervenit, şi în acea zonă, cu utilajele din dotare, astfel că spre și dinspre Săcărâmb se circulă acum în condiții bune, după cum a informat Dispeceratul Drumuri Judeţene Hunedoara.