Vizitatorii care, luna aceasta, trec pragul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) din Deva, au prilejul să vadă unul dintre obiectele care i-au aparținut lui Petru Groza. Este vorba despre carnetul de deputat, primit în cadrul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, din primăvara anului 1957.

 

Carnetul de deputat al lui Petru Groza este prezentat în cadrul tradiţionalei acţiuni, a muzeului devean, „Exponatul lunii”. Acesta a fost aşezat într-un spaţiu special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia, din Deva, aflat foarte aproape de vila fostului şef al primului guvern comunist din România.

Pe lângă carnetul de deputat, expus la muzeul din Deva, mai există câteva obiecte ce au aparținut omului politic Petru Groza (printre care, un calendar, ochelarii, bastonul și tabachera), care au intrat în patrimoniul instituţiei culturale prin donația familiei Groza din 2 octombrie 1979 și provin din conacul de la Băcia al fostului prim-ministru.

Exponatul poate fi vizionat pe tot parcursul lunii februarie, de marți până duminică, între orele 09:00 şi 16:30.

Articolul precedentPărinții citesc alături de copiii lor
Articolul următorCNAIR și Poliția Română nu au încheiat niciun protocol pentru radare. Precizare din partea companiei de drumuri