Anchetă declanșată de polițiștii hunedoreni după ce proprietarul unui cal și-a găsit animalul ucis prin împușcare. Totul s-a întâmplat, în urmă cu câteva nopți, între localitățile Densuș și Peșteana.

Calul se afla pe o pășune privată și se bănuiește că braconierii ar fi tras asupra lui. În zonă s-ar fi auzit focuri de armă, iar când stăpânul a mers să verifice ce s-a întâmplat, omul și-a găsit animalul mort.

Sursa foto: Facebook

Revoltată de cele petrecute, o hunedoreancă a povestit totul pe rețeaua de socializare, solicitând ca organele de anchetă să facă verificări în acest caz. „În noaptea de 14 spre 15 octombrie, în jurul orei 02:00!!!… a fost împușcat un cal, pe o pășune privată, între Densuș și Peșteana. Autorul „se crede necunoscut” până la această oră, dar s-au început demersurile de expertizare balistică și de identificare. Cum stau lucrurile de fapt? Dinișoni Edward este proprietarul celor 2 cai aflați pe pășune încă de astă vară!!!… NU DE-O ZI!!! DA? Cu alte cuvinte, se știa că sunt caii acolo. În plus, toată vara s-au auzit focuri de armă după ora 23.oo. Ceea ce înseamnă că cineva ar fi trebuit să dețină autorizație de vânătoare pe timp de noapte. Rog organele de anchetă să se autosesizeze și să verifice al cui este fondul de vânătoare, cine a avut autorizații și pe ce perioade de timp au fost emise, cine a vânat și de ce, în noaptea de 14 spre 15 octombrie, pe acest fond de vânătoare. În principiu se știe cine a fost, cum ar veni, pe surse!? Proprietarul calului împușcat a fost să își adape animalele în jurul orei 23:00, acestea fiind în perfectă regulă. După ce a auzit zgomote similare cu focurile de armă, instinctul i-a spus să verifice din nou caii. Unul din cei doi, era deja ucis. A sunat la 112, iar la fața locului au venit toate organele abilitate. Important este ca acest fenomen să înceteze, iar vinovatul să fie pedepsit conform legii, INDIFERENT CINE ESTE ACESTA!!! La fel de importabt este să nu se modifice autorizațiile și să nu intre și alte persoane, poate nevinovate, în acest circ prost al asumării”, a scris Valentina Mureșan, pe Facebook, care a mai anunțat că vor fi depuse sesizări la „vârful tuturor instituțiilor abilitate”, astfel încât nimeni și nimic să nu împiedice ancheta.

Articolul precedentPrimarii din Valea Jiului militează pentru dezvoltarea justă a zonei
Articolul următorSe lucreaz[ intens la sensul giratoriu de pe DN66