Sala Mare a Teatrului de Artă din Deva a găduit, astăzi, festivitatea de premiere a laureaților ediţiei 2019 a tradiționalului concurs „Trofeul Micului Cititor”. Competiția, organizată de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara din Deva, este menită să-i apropie pe micuții cititori de carte, de autori. Evenimentul a fost un real succes. Statuile vivante și personajele din povești, au făcut senzație în rândul copiilor prezenți.

Criteriul care a determinat decernarea premiilor a fost fidelitatea copiilor față de bibliotecă, exprimată în numărul de împrumuturi de carte și alte materiale de bibliotecă, numărul de participări la activitățile bibliotecii etc. Am hotărât să-i premiem pe acei mici prieteni ai bibliotecii care ne-au trecut pragul de cele mai multe ori, care s-au arătat a fi cei mai interesați de cărți, care au fost în permanență în legătură cu Secția de Împrumut Carte pentru Copii a bibliotecii. Am avut, astfel, convingerea că, cu cât au frecventat mai des biblioteca, cu atât au citit mai mult, iar acest lucru este demn de toată lauda și trebuie premiat, acești copii fiind câștigătorii „Trofeului Micului Cititor”, ediția 2019”, a declarat Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara -Deva.

Nu au fost uitați nici profesorii care s-au ocupat zi de zi de copii, le-au recomandat cărți specifice vârstei și i-au îndrumat spre bibliotecă, iar pentru toate acestea, au primit premii constând în diplome și cărți.

Și în acest an, un grup de actori ai Teatrului „I. D. Sîrbu” din Petroșani a venit cu mare plăcere la Deva, să le facă o bucurie copiilor. De această dată, au prins viață binecunoscutele personaje ale poveștii Capra cu trei iezi de Ion Creangă, în regia lui Horațiu Ioan Apan. Copiii au fost fascinați de jocul actorilor, au participat cu sufletul la gură la întreaga desfășurare a acțiunii care, deși cunoscută, a fost urmărită cu atenție și curiozitate. De mare efect au fost statuile vivante alcătuite de actorii care s-au „deghizat” în eroii poveștii lui Creangă: capra, lupul și iezișorii.

Evenimentul a cuprins și o sesiune de face-painting. Totodată, reprezentanții bibliotecii județene le-au pregătit o surpriză celor mai mici cititori, și anume o oglindă foto. Astfel, ei au putut imortaliza această zi dedicată chiar lor.

Articolul precedentFOTO| Revoltător. Cornuri cu mucegai şi mere stricate, oferite elevilor la o şcoală din Hunedoara
Articolul următorSalon național de artă fotografică la Vulcan