Vacanța de iarnă a fotbaliștilor din Liga 3 se apropie de sfârșit. Mai toate echipele din eșalonul terț își vor relua pregătirile în zilele următoare, așa cum este și cazul celor de la CSM Deva.
 
Fotbaliștii de la CSM Deva revin la antrenamente după un sezon de toamnă extrem de reușit. Trupa pregătită de Ștefan Nanu este lider neînvins în seria 7 și este calificată deja în play-off, fostul internațional arătându-se mulțumit de evoluția elevilor săi. „Mai sunt de jucat trei etape din sezonul regular, dar noi suntem deja calificați în play-off, acolo unde merg primele patru clasate. Îmi felicit băieții pentru evoluția avută, care, sincer, m-a surprins plăcut și pe mine. După 15 etape suntem neînvinși, cu 12 victorii și trei remize. În plus, avem cel mai bun atac din Liga 3, cu 54 de goluri marcate, și, cu doar șapte goluri primite, avem a doua apărare din eșalonul terț. Obiectivul este clar, clasarea în primele două la finalul play-off-ului, care va avea nouă etape, jucându-se acolo în sistemul tur – retur – tur, lucru ce ne va permite accederea în barajul de promovare pentru Liga 2. Ne bucurăm că am reușit să revenim pe teren propriu, după finalizarea lucrărilor de la stadionul Cetate și mulțumim pentru susținerea, morală și materială, pe care ne-au acordat-o, și ne-o vor acorda în continuare , primarul Florin Oancea, Primăria și Consiliul Local Deva și conducerea clubului, fără de care aceste rezultate ar fi fost greu de obținut. Ne vom bate la promovare”, a declarat Ștefan Nanu, antrenorul principal de la CSM Deva.
 
Până la reluarea campionatului, programată pentru 10 martie, la CSM Deva se vor face și câteva transferuri, unele dintre aceste mișcări fiind, deja, cunoscute. „Ne-am despărțit, pe cale amiabilă, de mijlocașul Adrian Marinca și de atacantul Brian Lemac, cărora le mulțumim pentru aportul adus la CSM Deva. Avem deja și un transfer perfectat, cel al vârfului George Dănăilă, de la Jiul. Fundașul central Narcis Plută a fost operat la sfârșitul anului treut și, din păcate, sunt șanse mici să mă mai pot baza pe el în acest campionat. Și mijlocașul Bogdan Țoiu a suferit o intervenție chirurgicală, dar la acesta recuperarea va fi mult mai rapidă. În ceea ce-i privește pe atacantul Kayondo Mahadi și pe stoperul Alexandru Iordache, aceștia sunt în probe la Steaua, iar dacă se va dori transferul lor, cluburile se vor așeza la masa tratativelor, întrucât cei doi sunt sub contract cu CSM Deva. Mai sunt și alți jucători aflați în vizorul unor echipe puternice, chiar și de Liga 1, lucru ce denotă că jucătorii de la CSM Deva au valoare, iar clubul devine unul din ce în ce mai respectat. Firește, vom face și noi câteva transferuri, fiind în tratatative cu mai mulți jucători”, a mai precizat fostul internațional Ștefan Nanu, antrenor principal la CSM Deva.
 
În ce privește staff-ul tehnic, aici nu sunt modificări, acesta rămânând format, în continuare, pe lângă „principalul” Ștefan Nanu, din antrenorii secunzi Dorian Gugu și Jozsef Magyari, directorul sportiv Daniel Cherecheși, maseurul Ioan Răfăilă, responsabilul cu organizarea, Cristian Gîț, și președintele clubului CSM Deva, Nelu Ardelean. Jucătorii se vor reuni luni, 16 ianuarie, iar primul antrenament, unul de reacomodare la efort, va fi în ziua următoare.
 
Lotul folosit de CSM Deva în prima parte a sezonului 2022 – 2023:
Portari: Alexandru Bădescu 14 jocuri (toate titular).
Fundași: Alexandru Doboș 13, Alexandru Iordache 11, Bogdan Vișan 11, Narcis Plută 9, Roland Kelemen 7 (3 ca titular), Tudor Opriș 4 (3), George Pătulea 4 (2), Alexandru Neagoe 2 (0).
Mijlocași: Erwin Bloj 14, Andrei Iana 14 (13), Florin Stelea 14 (13), Daniel Creciunesc 14 (7), Bogdan Țoiu 9 (7), Adrian Bedea 9 (1), Daniel Branea 8 (3), Alin Pencea 5 (2), Adrian Marinca 3 (0).
Atacanți: Alexandru Popescu 14 (13), Kayondo Mahadi 13 (12), Andrei Sulea 11 (1), Brian Lemac 8 (2).
Rezerve neutilizate: Octavian Ivan (8 meciuri), Eduard Lazar (5), Tudor Munteanu (1) – portari; Raul Tod (2), Mario Marosan (1) – mijlocași.
Marcatori pentru CSM Deva: Alexandru Popesxcu 17, Kayondo Mahadi 12, Adrian Bedea 4, Erwin Bloj 3, Andrei Sulea 3, Bogdan Vișan 3, Andrei Iana 2, Brian Lemac 2, Florin Stelea 2, Bogdan Țoiu 2. CSM Deva a beneficiat nefuiat de un autogol, în jocul din deplasare cu ACSO Filiași, și de o victorie la „masa verde”, cu 3-0, pe terenul celor de la Viitorul 2 Târgu Jiu.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentAlexandra Păcuraru: Trădătorii devin oameni mari și respectati, proștii devin administratori ai statului român
Articolul următorCentrale termice performante pentru 41 de locuințe din zona Zăvoi