Fost consilier local al municipiului Deva, condamnat la un an de închisoare cu suspendare

Magistraţii de la Judecătoria Deva l-au condamnat la un an de închisoare cu suspendare pe Marian Muntean (foto), ex- consilier local al municipiului şi administrator al fostei societăţi de transport public Deva Trans. Acesta a fost trimis în judecată, în urmă cu doi ani, fiind acuzat de conflict de interese.

Judecătorii de la Deva au dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de conflict de interese, în cea de folosirea funcţiei pentru favorizara unor persoane şi l-au condamnat pe fostul consilier local la un an de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după cum se precizează în decizia instanţei.

A votat o hotărâre de CL care i-ar fi adus beneficii- spun procurorii

În vara anului 2017, procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României l-au trimis în judecată pe Marian Muntean, pentru o faptă comisă pe vremea când era ales local al Devei. Acesta a fost acuzat de conflict de interese. Mai precis, spuneau atunci procurorii, „la data de 29 martie 2013, în calitate de consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Deva, inculpatul Muntean Marian a participat la ședința de consiliu din acea dată și și-a exercitat dreptul de vot cu privire la majorarea numărului de călătorii gratuite dus – întors pe lună în favoarea mai multor categorii de persoane din municipiul Deva de la 7 la 10, în condițiile în care operatorul de transport era o societate în cadrul căreia Muntean Marian deținuse calitatea de administrator până în data de 5 iulie 2012, iar ulterior pe cea de administrator de fapt. În consecință, societatea respectivă urma să fie retribuită cu contravaloarea biletelor eliberate de către Consiliul Local, hotărârea adoptată conducând la producerea de foloase patrimoniale în favoarea inculpatului”.

Marian Muntean a deţinut funcţia de consilier local al municipiului Deva în perioada 25 iunie 2012 -10 noiembrie 2015. Sentinţa magistraţilor Judecătoriei Deva nu este definitiă.

Articolul precedentColiziune între un ATV şi o maşină, la Uricani. Un tânăr a fost rănit
Articolul următorLucrări de reparații pe lotul Orăștie – Sibiu