O linie de finanțare pentru Valea Jiului va fi lansată până la finalul acestei luni. Anunțul a fost făcut de ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, la Petroșani,la o întâlnire care a vizat regiunile carbonifere aflate în tranziție.

“Până la sfârşitul acestei luni Ministerul Fondurilor Europene va lansa o axă de finanţare dedicată special Văii Jiului, de 1,5 milioane euro, prin care se vor dezvolta atât competenţele profesionale antreprenoriale. Vreau să salut şi iniţiativa domnului rector Radu Sorin Mihai (de la Universitatea Petroşani, n.r.) pentru că a înfiinţat o disciplină opţională în ceea ce priveşte antreprenoriatul. În cadrul acestei linii de finanţare de 1,5 milioane euro vom avea o sută de persoane care vor fi formate pe competenţă antreprenorială şi 25 care vor alese din cele o sută persoane, care vor prezenta cele mai bune planuri de afaceri, vor primi un grant de 40.000 de euro”, a declarat, la Petroșani, ministrul Rovana Plumb.

Ministrul Fondurilor Europene a mai spus că se află în pregătire un proiect în valoare de 800.000 de euro care vizează realizarea unei strategii coerente şi concrete pentru Valea Jiului.

Articolul precedentCopiii sărmani au primit ajutor din partea străinilor
Articolul următorO mare actriță care a jucat și în filmul „De ce trag clopotele, Mitică?”, pe scena Teatrului de Artă din Deva