Focarul de pestă porcină din Vulcan ar putea fi lichidat. Au trecut câteva săptămâni de la confirmarea primului și a singurului caz de pestă porcină africană din județul Hunedoara, iar acum autoritățile se pregătesc să lichideze focarul.

”Suntem la 30 de zile de la confirmarea focaului de pestă. După încă 15 zile, putem declara focarul închis. Măsurile pe care le-am luat s-au dovedit a fi viabile, din moment ce virusul nu s-a răspândit și nu am mai avut alte cazuri în zonă. Cred că după 15 zile vom declara focarul închis. Vom continua măsurile de monitorizare, cartare și supraveghere a zonei. Totuși intrăm în sezonul rece, când probabilitatea de extindere este mult mai redusă, dar cu toate acestea vom fi în stare de alertă, vom monitoriza ce se întâmplă și la nivelul fondurilor de vânătoare și eu cred că anul acesta, cel puțin, am scăpat de pesta porcină în județul Hunedoara”, a declarat Fabius Kiszely, prefectul județului Hunedoara.

La finalul lunii august, într-o gospodărie din municipiul Vulcan a fost confirmat un caz de pestă porcină africană. La acel moment, în județul Hunedoara s-a instituit starea de alertă epidemiologică permanentă.

 

 

Articolul precedentPoliția Locală din Deva, amenzi de circa 57.000 de lei, în septembrie
Articolul următorAnunț important pentru devenii îndreptățiți să beneficieze de ajutorul pentru încălzirea locuinței