Spectacol de dansuri medievale, jonglerii cu foc, târg de produse tradiționale și artizanale, realizate de meșteri populari, de toate acestea au parte hunedorenii care ajung, astăzi, la cetatea Medivală Mălăiești, de la Sălașu de Sus, acolo unde se desfășoară un festival.
Festivalul „Istorie și Tradiții” se deschide oficial la ora 13:00. Programul cuprinde o paradă a cavalerilor, salve de tun, recreare istorică, prezentare de arme și demonstrație de luptă, dansuri medievale, jonglerii cu foc și un târg de produse tradiționale. De la ora 19:00 va avea loc un spectacol de muzică și dansuri populare, iar de la 22:00, un foc de artificii.
Evenimentul ajunge, anul acesta, la cea de-a doua ediție și este organizat de Asociația Social-Culturală „Sălășana”, în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara, Primăria și Consiliul Local Sălașu de Sus.
Cetatea medivală Mălăiești este considerată o adevărată bijuterie a Țării Hațegului. Fortăreața a fost ridicată la sfârșitul secolului al XIV-lea fiind una dintre principalele puncte de atracție ale zonei.