Între 75.000 și 200.000 de lei plătește, lunar, Universitatea din Petroșani pentru încălzirea spațiilor de învățământ. Clădirile sunt mari, există 12 corpuri de învățământ, iar facturile sunt pe măsură. Conducerea Universității din Petroșani încearcă să ajungă la un acord cu cei de la societatea de termoficare și Complexul Energetic Hunedoara pentru a beneficia, în continuare, de agent termic în sistem centralizat. În momentul de față, încălzirea se realizează cu ajutorul centralelor pe gaz metan.

Termoficarea a fost cea mai optimă variantă pentru încălzirea clădirilor universității din Petroșani. Randamentul era mult mai bun decât cel al gazului metan, iar facturile se puteau plati eșalonat.

“Termoficarea ne-a ajutat din două motive: unul că era mai ieftină decât gazul, dar am negociat și o eșalonare a facturilor și a plății până în luna august. Atunci ne puteam permite să plătim în mai multe tranșe și să ne echilibrăm bugetul pe parcursul anului universitar. Facturile diferă de la lună la lună și mai ales în sezonul rece. Avem lunar cam 200.000 de lei, pe timpul iernii, iar în în vara 75.000 de lei. Am adaptat și aprobat taxele de școlarizare, dar cu foarte puține modificări pentru că trăim într-o zonă unde salariile sunt mici, iar majoritatea studenților noștri vin din zone sărace și atunci nu putem să le pretindem prea mulți bani la taxe. Am căutat să mărim doar simbolic taxele de cazare la cămine”,  a spus prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității Petroșani.

Universitatea din Petroșani este racordată și la sistemul de alimentare cu gaz metan, astfel căminele, dar și sălile de curs sunt încălzite, momentan, cu ajutorul centralelor termice.

 

 

Articolul precedentEugen Muntean – O viață în slujba artei și a educației
Articolul următorDispecerat unic pentru drumurile județene, funcțional, de astăzi, în Hunedoara