O echipă de experți internaționali, invitați la Forumul Anului European al Patrimoniului în România, secțiunea ”Calitatea în restaurare: cazul ruinei arheologice”, au vizitat unul dintre cele mai importante șantiere arheologice de la noi din țară, Sarmizegetusa Regia. Cetatea dacică din Munții Orăștiei este subiect al unui amplu proiect de restaurare demarat, în urmă cu un an, de Institutul Național al Patrimoniului (INP).

”Am solicitat astfel o opinie avizată experților internaționali, specializați în intervenții pe cele mai importante situri arheologice ale lumii, asupra liniilor generale care caracterizează intervenția pe care Institutul Național al Patrimoniului o definitivează, în această perioadă, pentru situl de la Sarmizegetusa Regia. Astfel, această vizită este un prim pas spre organizarea unei comisii științifice internaționale (Baukomission), un demers obișnuit în practica internațională, care să aibă ca scop calibrarea discuțiilor tehnice legate de dezvoltarea proiectului cu cele mai actualizate și profesioniste informații accesibile la nivel internațional, relevante pentru tema proiectului nostru”, au arătat, într-o informare, reprezentanții INP.

Printre cei care au luat parte la această vizită s-au aflat Fani Mallouchou Tufano, vicepreședinte al Comitetului pentru conservarea monumentelor Acropolei Atenei, Klaus Nohlen (Institutului Arheologic German), Ugo Tonietti (Departamentul de Arhitectură, Universitatea din Florența).

Programul a inclus și o scurtă vizită la situl arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Articolul precedentRezultatele Bursei locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilități. 21 de hunedoreni, cu speranța angajării
Articolul următorDouă eleve din Deva, premiate la Concursul Național de Pictură „Alexandru Ciucurencu”