Peste o sută de edituri, din toată țara, vor fi prezente la „Salonul Hunedorean al Cărții”, eveniment care se va desfășura, la Deva, în perioada 17 -20 octombrie.

Manifestarea, organizată de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Complexul Deva Mall, ajunge, anul acesta, la cea de-a XIX-a ediție, fiind unul dintre evenimentele culturale așteptate, cu mare interes, de toți iubitorii de carte din Deva și din județul Hunedoara. „Ediția din acest an a Salonului se desfășoară sub semnul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, fapt pe care îl punem în evidență în special prin prezența la Deva a unor scriitori prestigioși, care își vor lansa cărți dedicate acestei mari sărbători a românilor. Subliniem în mod deosebit prezentarea impresionantului volum intitulat Cartea de Aur a Centenarului Marii Uniri, realizată de prof. Bogdan Bucur, o lucrare excepțională ce oferă o veritabilă cronică în imagini a pregătirii și înfăptuirii Marii Uniri”, a declarat Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara din Deva.

Vor participa edituri din București, Alba -Iulia, Cluj -Napoca,  Iași, Sibiu, Reșița, Târgoviște, Oradea, Pitești și Timișoara. Acestora li se alătură edituri din Republica Moldova (Bestseller, Silvius Libris) și Marea Britanie (Usborne). Ca de obicei, vor fi prezente și editurile hunedorene, care vor organiza lansările unor scriitori cunoscuți sau care își vor prezena volumele de debut. „Și această ediție a Salonului va fi un bun prilej pentru edituri, pentru distribuitorii de carte și documente audio-video, pentru scriitori, librari și bibliotecari de a cunoaște un public tot mai exigent, dornic să fie bine informat, un public cu gusturi bine formate, interesat de tot ce este nou pe piața autohtonă de carte. Avem deja un public numeros, de toate vârstele și ocupațiile, o mare familie de iubitori ai cărții care așteaptă an de an cu bucurie și nerăbdare acest eveniment”, a mai spus Sebastian Bara.

Salonul va fi accesibil publicului zilnic între orele 10:00 și 20:00, intrarea fiind gratuită.

Articolul precedentTineri din șapte județe și din străinătate vor participa la Festivalul ”Stelele Cetății”, la Deva
Articolul următorTurneu de pian, la mina Petrila