Cu ocazia Zilei Naționale a României, drapelul național a fost arborat pe unul dintre cele mai înalte vârfuri montane din țară, Vârful Parângul Mare, cu altitudinea de 2.519 metri.

Acțiunea este una de tradiție, începută în anul 2012, când jandarmii montani hunedoreni au arborat tricolorul la cea mai mare altitudine de pe teritoriul național. Apoi, în preajma Zilei Naționale, jandarmii montani au înfruntat ceața, gerul sau viscolul pentru a se asigura că drapelul se află ”la înălțime” în data de 1 decembrie.
 
Pentru că anul 2020 a fost unul special, drapelul național a fost dus de această dată de un jandarm montan și un paramedic SMURD, reprezentanți a două structuri care s-au aflat ”în prima linie” în lupta cu virusul SARS-Cov-2.
 
În acest an, jandarmul montan și paramedicul SMURD au înfruntat împreună muntele și gerul, dorind să transmită următorul mesaj: ”În echipă vom reuși! Indifent cât ne va fi de greu, nu vom renunța. Formăm o echipă în multe situații pentru a salva vieți, inclusiv în lupta cu inamicul invizibil.”
 
Jandarmul montan și paramedicul SMURD au pornit în cursul dimineții zilei de 30 noiembrie, din stațiunea montană Parâng și, după un traseu de 4 ore, au atins cota 2.519 metri. A fost un traseu dificil, specific acestei perioade din an, nerecomandat celor fără experiență. Deși vizibilitatea a fost bună, vântul a bătut în rafale cu viteză între 30 și 50 km/oră, ceea ce a amplificat efectul de frig, temperatura resimțită de corpul uman fiind de -20º Celsius. Traseul de întoarcere, deși a durat mai puțin, a fost la fel de dificil.
 
Când au ajuns în vârful montan, cei doi au avut o surpriză plăcută: un frumos tricolor era deja arborat, semn că mesajul din ani precedenţi a pătruns și în inima altor români. Vă mulțumim că sunteți alături de noi! Să ținem cu toții Drapelul Național ”la înălțime” oricând și oriunde ne-am afla.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentKlaus Iohannis, mesaj de 1 Decembrie: „Peste ani vom putea fi mândri de modul în care românii au răspuns acestei provocări a pandemiei”
Articolul următorBilanț coronavirus 1 decembrie: 4.272 de cazuri noi și 199 de decese