Două treimi din bugetul pe 2023 propus de primarul Dan Bobouţanu şi aprobat  de Consiliul Local Hunedoara sunt alocate investiţiilor de interes public derulate de Primărie pe raza municipiului.
 
În 2017, municipiul Hunedoara avea un buget total în valoare de 143.406.120 lei. Mai puţin de o treime din sumă era alocată dezvoltării (investiţiilor).
Raportul s-a echilibrat în 2018 şi s-a inversat evident începând din 2019, ajungându-se la diferenţe majore în 2020, 2021 şi 2022 (situaţie relevată şi în graficul comparativ de mai jos).
 
Se continuă pe aceeaşi direcţie şi în 2023: buget total 530.609.770 lei din care 74 la sută merge spre investiţii în dezvoltarea Hunedoarei (392.933.890 lei) şi doar 26 la sută (137.675.880 lei) sunt folosiţi pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare (susţinerea tuturor activităţilor derulate de Primărie şi de toate entităţile subordonate: Direcţia de Asistenţă Socială, UAMS „Arsenie Boca”, transport local, Clubul Sportiv Hunedoara, bazin de înot etc….).
 
„Cea mai mare parte a bugetului pentru investiţii provine din finanţările europene pe care am reuşit să le atragem în perioada 2017 – 2020. Sunt peste 20 de astfel de proiecte care se implementează, în valoare totală de peste 74 de milioane de euro. Acestora li se adaugă alte proiecte importante pentru care s-au semnat deja contracte de finanţare prin PNRR, în valoare de încă 20 de milioane de euro, şi pentru care se urmează procedurile legale de licitaţii, proiectare, apoi execuţia efectivă a lucrărilor. Fără banii europeni probabil că am fi avut şi acum o sumă mai mare alocată investiţiilor decât cea rezervată pentru cheltuielile de funcţionare, dar diferenţa nu ar fi fost atât de pronunţată, 74 faţă de 26 la sută. 2023 va fi un an cu multe provocări pentru Primăria Hunedoarei, un an în care va trebui să finalizăm cu succes toate proiectele aflate acum în diferite faze de implementare, dar să şi atragem alte finanţări din bani europeni. Sunt încrezător că vom reuşi să facem acest lucru”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentSe mai vaccinează românii antiCovid? Autoritățile fac publice cele mai noi date: cum arată cifrele imunizării
Articolul următorRata şomajului în județul Hunedoara pe luna decembrie, calculată la 3,97%