Două accidente produse la intervale scurte de timp, pe DN 7, în zona Sântandrei. Traficul a fost blocată

Două persoane au fost rănite ușor în urma a două accidente de circulație produse, în această dimineață, la intervale scurte de timp, pe Drumul Național (DN) 7, în zona Sântandrei. Șase mașini au fost implicate în cele două coliziuni. Traficul a fost blocat, iar o coloană de mașini de câțiva kilometri s-a format în zonă.

 

 

 

 

Primul accident rutier a avut loc la ora 07:40. Trei autoturisme s-au ciocnit în zona fabricii de biciclete. Câteva zeci de minute mai târziu, un pic mai departe s-a produs o altă coliziune.

Ambele accidente au ca și cauză posibilă nepăstrarea distanței în mers. În ambele au fost implicate câte trei mașini și a rezultat câteo victimă rănită ușor”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

Foto: Adevărul.ro

Șoferii au așteptat blocați în trafic până când, la fața locului, au fost finalizate cercetările.

Articolul precedent„Ziua Mondială a Apei”, marcată în județ. Acțiuni în trei orașe pentru copii și adulți
Articolul următorLaboratorul de metrologie al ApaServ își reia activitatea